Prelegere susținută laureaților Nobel la 30 iunie 1966 la Lindau, Lacul Constanța, Germania.

Există cauze primare și secundare ale bolilor. De exemplu, cauza principală a ciumei este bacilul ciumei iar cauzele secundare ale acestei boli sunt murdăria, șobolanii și puricii care transferă bacilul ciumei de la șobolani la om. Prin cauza principală a unei boli, mă refer la cauza care se regăsește în fiecare caz al acestei boli.
  Cancerul, mai presus de toate celelalte boli, are nenumărate cauze secundare. Aproape orice poate provoca cancer. Dar, chiar și pentru cancer, există o singură cauză primordială. Cauza principală a cancerului este înlocuirea respirației oxigenului (oxidarea zahărului) în celulele normale ale corpului prin fermentarea zahărului.


Toate celulele normale ale corpului își îndeplinesc nevoile de energie prin respirația oxigenului, în timp ce celulele canceroase își satisfac nevoile energetice în mare parte prin fermentare. Toate celulele normale ale corpului sunt astfel obligate proceselor aerobice, în timp ce toate celulele canceroase sunt anaerobe parțiale. Din punctul de vedere al fizicii și chimiei vieții, această diferență între celulele normale și celulele canceroase este atât de mare încât abia se poate imagina o diferență mai mare. Gazul de oxigen, donatorul de energie în plante și animale, este detronat în celulele canceroase și înlocuit cu reacția care produce energie a celor mai scăzute forme vii, și anume fermentarea zahărului.

În orice caz, în timpul dezvoltării cancerului, respirația cu oxigen scade întotdeauna, apare fermentația, iar celulele foarte diferențiate sunt transformate în anaerobe fermentante, care și-au pierdut toate funcțiile i și își păstrează doar proprietatea inutilă de creștere și replicare. Astfel, când respirația dispare, viața nu dispare, dar sensul vieții dispare, iar ceea ce rămâne sunt mașini în creștere care distrug corpul în care cresc.

Toți cancerigenii afectează respirația direct sau indirect prin deranjarea circulației capilare, o afirmație care este dovedită prin faptul că nu există o celulă canceroasă fără a prezenta respirație afectată. Desigur, respirația nu poate fi ”reparată” dacă este afectată în același timp de un cancerigen.

Pentru a preveni cancerul, prin urmare, se propune mai întâi menținerea vitezei fluxului de sânge atât de mare încât sângele venos să conțină în permanență suficient oxigen; în al doilea rând, menținerea concentrației ridicate de hemoglobină în sânge; în al treilea rând, să se adauge mereu în alimente, chiar și a oamenilor sănătoși, grupurile active ale enzimelor respiratorii; și creșterea dozelor acestor grupuri, dacă s-a dezvoltat deja o stare precanceroasă. Dacă în același timp cancerigenii exogeni sunt excluși cu rigurozitate, atunci o mare parte din cancerul endogen poate fi prevenit.

Aceste propuneri nu sunt în niciun caz utopice. Dimpotrivă, pot fi realizate de toată lumea, oriunde, la orice oră. Spre deosebire de prevenirea multor alte boli, prevenirea cancerului nu necesită ajutor guvernamental și nici mulți bani.

Mulți experți sunt de acord că s-ar putea preveni aproximativ 80% din toate cazurile de cancer la om, dacă acesta s-ar putea ține la depărtare de cancerigenele cunoscute de celulele normale ale corpului. Dar cum pot fi prevenite restul de 20%, așa-numitele cancere spontane? Este incontestabil faptul că tot cancerul ar putea fi prevenit dacă respirația celulelor corpului ar fi păstrată intactă.

Astăzi nimeni nu poate spune că nu se știe care este cauza principală a cancerului. Dimpotrivă, nu există o boală a cărei cauză principală este mai bine cunoscută, astfel încât astăzi ignoranța nu mai este o scuză pentru evitarea măsurilor de prevenire. Nu există nici o îndoială că ulterior vor apărea metode mai sofisticate de prevenire a cancerului. Însă cât timp va fi evitată prevenirea depinde de cât timp vor avea nevoie profeții agnosticismului să inhibe aplicarea cunoștințelor științifice în domeniul cancerului. Între timp, milioane de bărbați și femei trebuie să moară de cancer, inutil.